joi, 13 iunie 2013

Abonament medical la domiciliu personalizat

Servicii medicale la domiciliu cu abonament personalizat


E mult mai eficient și financiar și mai ales din punct de vedre medical ca pacientul să poată beneficia acasă la el de un serviciu medical integrat de consultaţii medicale acasărecomandări medicale la domiciliuanalize decontate sau nu de CNAS după caz, totul pe bază de abonament. Astfel, fiecare își poate alege pachetul de servicii medicale care i se potrivește, beneficiind de discount-uri si mai ales (vedeți că noi gandim din perspectiva medicului specialist) de supraveghere medicală consecventă în confortul casei sale.

Livrare la domiciliu medicamente

Există din păcate și nunumai în București, numeroși pacienți care nu se pot deplasa efectiv să-și ia medicamentele de la farmacie. Unele farmacii livrează la domiciliu dar din păcate asta nu e valabil și pentru rețetele compensate sau în general pentru medicamentele care se eliberează numai cu rețetă. Poate ca introducerea rețetei electronice va netezi calea către acest tip de servicii. Până una alta, cabinetele medicale care ofera consultații medicale la domiciliu oferă și livrarea medicamentelor. Procedura e foarte simplă. Persoanele interesate pot accesa site-ul ConsultatiiLaDomciliu.ro, unde găsesc detaliile necesare obţinerii unui abonament medical personalizat. Din totalul pacienţilor pe care îi avem, 80% sunt vârstnici, iar din aceştia peste 50% fiind nedeplasabili sau disabilitati.



Deci o mare parte dintre ei vor avea dificultăți în a-și procura medicamentele pentru tratamenttul medical. Pe de altă parte 15% din pacienți sunt nou-născuţi, care din nou ar beneficia de livrarea medicaamentelor la domiciliu in Bucuresti si Ilfov, pentru ca mama să nu fie nevoită să-i lase nesupravegheați sau să iasă cu ei afară când este frig sau sunt bolnavi. 5% dintre pacienți sunt în general persoane active, care nu au timp să meargă la farmacii, la policlinici sau la cabinete medicale. În funcţie de abonamentul ales - care variază între 100 şi 1500 de lei pe lună, pacienţii pot beneficia de una sau mai multe consultaţii la domiciliu, efectuate de medici specialiști de familie cu experiență în urgență, sau de medici specialişti, plus analizele decontate de CNAS, care sunt gratuite pentru pacienții care au bilet sau care sunt înscriși pe lista nastră, sau de oricare alte tipuri de analize pe care le vor plăti suplimentar. Pacienții au posibilitatea să-și aleagă chiar și laboratorul la acre să fie efectuate analizele. Noi recomandăm în general un laborator în funcție de preț și de experiența în ceea ce privește acuratețea rezultatelor și promptitudinea furnizării rezultatelor analizelor medicale. Timpul nostru este la fel de prețios ca și timpul pacientului, iar boala nu așteaptă - intervenția precoce salvează întotdeauna timp. De asemenea, asigurăm pacienţilor reţetele la domiciliu, aceasta fiind practic rezul tatul muncii noastre ca medici. Pentru a putea lucra cu Casa de Asigurări de Sănătate, e nevoie de trimitere de la medicul de familie sau de la medic specialist. Pacienții înscriși pe listă beneficiază implicit de toate acestea. Asta înseamnă că, pe lângă consultaţia medicilor la domiciliu, pacientul trebuia să facă totuşi un drum la medicul de familie, pentru a obţine medicamentele compensat sau gratuit. Pentru a evita acest drum suplimentar, mulţi au renunţat la medicul lor şi s-au înscris la unul dintre medicii noştri de familie, care lucrează la noi cu normă întreagă. În acest fel, procedura s-a simplificat foarte mult şi toată lumea e mulţumită.

Urmăriți prin email blogul pentru a citi articolul care urmează:

Alte proceduri medicale și terapeutice de recuperare și documente medicale pe care medicul specialist le poate libera la domiciliu

Un alt avantaj al celor care solicită consultații medicale la domiciliu e ca îi învăţăm pe pacienţi să-şi facă anumite tratamente corect de3 la început acasă, să-ți administreze insulina şi să aplice alte proceduri de îngrijire medicală la domiciliu în situații concrete.

Pacienții mulțumiți sunt cea mai bună recomandare pe care o poate avea și efectiv pe care și-o poate dori un medic specialist.

Preturile actualizate vor fi publicate permanent pe site-ul ConsulatiiLaDomiciliu.ro


    Cu respect,
      Dr. Daniel Ganea
        Medic de familie, Ecografie, Consultatii medicale la domiciliu
          http://FACEBOOK.com/ConsultatiiLaDomiciliu

          Niciun comentariu:

          Trimiteți un comentariu